Saptamana mare

Saptamana MARE Saptamana sfintelor patimi in viata crestina Anul bisericesc sau liturgic, cu randuielile sale bine stabilite, cu sarbatorile, posturile, pomenirile mortilor si alte momente importante din cursul sau, urmareste sa mentina prezenta si vie in trairea credinciosilor amintirea vietii Mantuitorului Cristos, a sfintilor si a evenimentelor importante din istoria mantuirii noastre. Aceasta saptamana se deosebeste de toate celelalte perioade ale anului bisericesc prin cateva caracteristici liturgice, care ii confera o nota de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete dar si de bucurie, de pocainta si de nadejde in invierea Mantuitorului. In aceasta perioada se retraia amintirea plina de dramatism a patimilor Mantuitorului Iisus Cristos care lasa sa se intrevada in orice moment bucuria si lumina invierii. Printre indatoririle unui crestin in aceasta perioada , se pune accentul pe spovada si impartasanie dar si participarea la sfanta Liturghie Pascala sau procesiuni. Este perioada cand ne amiontim de cei morti. Postul Mare, timp de pocăinţă şi de reflecţie Postul Mare, timp de rugăciune şi pocăinţă, de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, începe în Biserica Romano-Catolică o dată cu Miercurea Cenuşii (25 februarie). Prima zi a Postului Mare este numită Miercurea Cenuşii pentru că, după Evanghelia şi omilia din această zi, se binecuvântează şi se presară pe capetele credincioşilor cenuşa obţinută din ramurile purtate în procesiune în Duminica Floriilor din anul precedent. Credincioşii, primind cenuşa şi îndemnul: "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Mc 1,15), încep timpul destinat purificării sufletului. Prin acest semn de pocăinţă se exprimă smerenia şi condiţia omului păcătos, care-şi mărturiseşte păcatul în faţa lui Dumnezeu, arătând astfel dorinţa unei convertiri interioare în speranţa că Domnul este milostiv cu el. Acest drum al convertirii sufletului îşi atinge punctul său maxim cu celebrarea tainei mărturisirii păcatelor. Postul Mare este timpul când creştinul e chemat să se preocupe mai mult de rostul existenţei sale. Un timp pentru a face ca trupul şi voinţa să fie eliberate de toate constrângerile şi de orice sclavie; un timp de pocăinţă şi de împăcare cu Dumnezeu şi cu aproapele. Rugăciunea, pomana şi postul ajută la trăirea spiritului acestui timp. Postului Mare este în acelaşi timp şi timpul reflecţiei, al meditaţiei. Biserica propune 40 de zile de post, acest număr având o bogată simbolistică: 40 de ani petrecuţi în pustiu; 40 de zile petrecute de Moise pe Muntele Sinai; 40 de zile petrecute fără mâncare de Abraham când îl ducea pe Isaac să-l jertfească Domnului; 40 de zile de post al lui Isus în pustiu etc. Vechiul Testament prezenta postul ca renunţarea la mâncare pentru un timp limitat pentru a exprima durerea spiritului. În alt context, postul poate fi privit ca o pedeapsă pe care şi-o aplică creştinul sieşi. Profeţii sunt cei care au afirmat că fără o conduită morală conformă credinţei, postul este zadarnic. Noul Testament ne prezintă mai multe exemple de post. Fariseii posteau luni şi joi. Profetesa Ana se ruga în templu şi postea aşteptând venirea lui Mesia. Dar Cristos este cel care oferă paradigma şi finalitatea postului. El se pregăteşte temeinic pentru misiunea sa, retrăgându-se în pustiu şi postind. Cristos ni se prezintă săptămână de săptămână pe drumul încercărilor, al ispitirii (duminica I), pe înălţimea Taborului în rugăciune (duminica a II-a), în mijlocul mulţimii chemându-i pe toţi la convertire pentru a nu pieri (duminica a III-a), în casa Tatălui care-l primeşte şi îl îmbrăţişează pe fiul risipitor, care s-a reîntors (duminica a IV-a), în templu predicând mulţimilor şi iertând-o pe femeia prinsă în păcat, care s-a angajat să nu mai păcătuiască (duminica a V-a), şi, desigur, pe drumul spre jertfa supremă, în Grădina Măslinilor, intrând triumfător în Ierusalim, înconjurat de ucenicii săi şi de mulţime, ajungând astfel tocmai în săptămâna patimilor (duminica a VI-a) pentru a parcurge drumul Cenacolului, al Calvarului, al crucii şi al mormântului în aşteptarea clipei biruinţei şi a Învierii (duminica Paştelui). * * * Titlul mesajului pentru Postul Mare din acest an este: "După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame" (Mt 4,2). Postul ca practică de pocăinţă creştină este în centrul mesajului semnat de papa Benedict al XVI-lea la 11 decembrie 2008 şi prezentat marţi, 3 februarie 2009 în Aula "Ioan Paul al II-lea" a Sălii de Presă a Sfântului Scaun. În cadrul mesajului ocazionat de Postul Mare, papa evidenţiază importanţa celor trei practici de pocăinţă foarte dragi tradiţiei biblice şi creştine - rugăciunea, pomana, postul - pentru a ne dispune să celebrăm mai bine Paştele şi să trăim astfel experienţa puterii lui Dumnezeu. "În mesajul meu obişnuit de Postul Mare - spune papa - aş vrea să mă opresc anul acesta să reflectăm în special asupra valorii şi sensului postului. De fapt, Postul Mare readuce în minte cele 40 de zile de post trăite de Domnul în pustiu înainte de a întreprinde misiunea sa publică". Mai departe, Sfântul Părinte spune că practica fidelă a postului contribuie, de asemenea, la a da unitate persoanei, trup şi suflet, ajutând-o să evite păcatul şi să crească în intimitate cu Domnul. Prezentând istoria postului de-a lungul timpului, papa încheie cu urarea şi cu rugăciunea ca fiecare credincios şi fiecare comunitate bisericească să parcurgă un rodnic itinerar al Postului Mare.